"Il Trovatore"

Complicata melodrama o are ca eroina principala pe tiganca Azucena, a carei mama a fost arsa pe rug, fiind acuzata ca i-a facut farmecele copilului Conteului di Luna. Pentru a-şi răzbuna mama, Azucena răpeşte copilul, apoi din greşeala îşi aruncă propriul copil in flăcări. Ingrozita, tiganca fuge cu copilul contelui, pe care il creste ca si cand ar fi fost al ei, cu numele de Manrico. La inceput, tanarul conte, fratele lui Manrico, asteapta sosirea misteriosului trubadur care a cucerit-o pe Ducesa Leonora. Apare trubadurul Manrico, iar cei doi se lupta in duel, fara sa site ca sunt frati. Cand Leonora aude zvonul ca Manrico a fost ucis de garzile contelui, isi jura sa se calugareasca. Dar iubitul ei trubadur, de fapt in viata, se grabeste sa ajunga alaturi de ea. Armata contelui asediaza ascunzatoare celor doi, iar batrana Azucena, ajungand in tabara inamica, este condamnata la moarte. Incercand sa isi salveze mama, Manrico este capturat si aruncat in inchisoare. Disperata, Leonora promite ca se va casatori cu contele in schimbul libertatii lui Manrico, dar cand acesta accepta, ducesa prefera sa se otraveasca, murind in bratele iubitului. Furios, contele o forteaza pe Azucena sa urmareasca executia lui Manrico, dar batrana tiganca are ultimul cuvant, spunandu-i contelui ca de fapt si-a ucis fratele.

ACTUL I
Ferrando, slujitorul tânărului Conte de Luna, povesteşte camarazilor săi de arme o întâmplare tristă, care s-a petrecut mulţi ani în urmă. Vrând să răzbune moartea mamei sale arsă pe rug pentru vrăjitorie, ţiganca Azucena, răpise pe fiul mai mic al bătrânului ei stăpân, contele di Luna.
În grădina palatului, ducesa Leonora, îi vorbeşte confidentei sale Ines despre dragostea pe care o simte pentru un misterios trubadur - Manrico.
După plecarea celor două femei, tânărul Conte di Luna vine sub fereastra Leonorei atras de o dragoste puternică pentru ea. Deodată, în noapte, se aude vocea unui trubadur. Răspunzând chemării înflăcărate, Leonora coboară în grădină şi, înşelată de întuneric, se aruncă în braţele Contelui di Luna, adresându-i cuvinte pătimaşe. Manrico, misteriosul trubadur, apare şi el. Cei doi bărbaţi se sfidează şi încrucişează spadele. Ne reuşind să-i despartă, Leonora se prăbuşeşte în leşin.

ACTUL II
Adunaţi în tabăra lor din munţi, ţiganii lucrează. Furată de gânduri bătrâna ţigancă Azucena îşi reaminteşte moartea mamei sale care, de pe rugul în flăcări îi strigase "Răzbună-mă!". Atunci, cu mulţi ani în urmă, înnebunită de durere, Azucena îl răpise pe unul dintre fiii Contelui de Luna pentru a-l arunca în flăcările rugului. Dar, venindu-şi în fire, descoperă cu oroare că, în furia ei, fără să bage de seamă, îşi aruncase în foc propriul prunc. Manrico nu înţelege nimic din spusele aceleia pe care o credea mama lui. "Atunci, cine sunt eu?", întreabă tânărul. Manrico ştie acum că nu este fiul Azucenei. Smulgându-se din noianul amintirilor, Azucena îşi revine. Dar vorbele ei ocolesc răspunsul la întrebarea pusă. Ţiganca îi reproşează lui Manrico gestul nobil, prin care îl cruţase pe tânărul Conte di Luna, în noaptea duelului din grădină.
Soseşte Ruiz, prietenul lui Manrico, cu două veşti importante: fortăreaţa Castellor a căzut în mâinile partizanilor lui Urgel, iar Manrico este chemat să organizeze apărarea contra regaliştilor care se pregătesc să atace. Tot atunci, Manrico află că Leonora, crezându-şi iubitul ucis în duel, s-a hotărât să se călugărească. Tânărul pleacă în grabă.
În faţa mănăstirii în care Leonora urma să se călugărească soseşte Contele di Luna cu un grup de soldaţi, hotărât să o răpească pe femeia iubită. Leonora îşi ia adio de la Ines, servitoarea ei. Intervenţa brutală a soldaţilor este zădărnicită de venirea lui Manrico şi a celor câţiva partizani. Leonora se aruncă în braţele celui pe care îl crezuse mort şi în ultimul moment Manrico reuşeşte să-şi salveze iubita.

ACTUL III
Fortăreaţa Castellor, unde s-au refugiat Manrico şi Leonora este asediată de trupele Contelui de Luna. Azucena, care îşi caută fiul este prinsă în apropierea taberei soldaţilor de slujitorii contelui. Ferrando recunoaşte în ea femeia care, cu ani în urmă, îl aruncase în flăcări pe fratele tânărului conte. Din porunca contelui di Luna, care este orb de gelozie şi dornic de răzbunare, ţiganca va fi ucisă asemenea mamei sale: prin ardere pe rug.
În interiorul fortăreţei Leonora şi Manrico trăiesc câteva clipe de fericireşi îşi reînnoiesc jurămintele de dragoste. Un mesager anunţă capturarea Azucenei de către trupele duşmane. Fără a ezita, Manrico se aruncă în luptă pentru a-şi salva mama.

ACTUL IV
Manrico şi partizanii lui au fost învinşi. Mama şi fiul se află acum în aceeaşi temniţă. Leonora caută cu disperare un mijloc de a-şi salva iubitul. Îndrăgostit, Contele di Luna îi cere tinerei dragostea şi credinţa în schimbul vieţii lui Manrico. Acceptând propunerea, Leonora soarbe otrava ascunsă sub piatra inelului pe care îl poartă în deget apoi pătrunde în închisoare pentru a duce ea însăşi iubitului ei vestea eliberării. Crezându-se înşelat, Manrico o respinge înţelegând adevărul doar în clipa în care Leonora moare. Manrico este liber, însă libertatea nu-i aduce fericire – deoarece tânăra moare în braţele lui. În aceeaşi clipă, di Luna ordonă executarea lui Manrico şi o obligă pe Azucena să asiste la supliciul fiului ei. Ţiganca însă şi-a împlinit răzbunarea. Ea îi dezvăluie contelui că, de fapt, Manrico era fratele lui, după care se prăbuşeşte fără suflare. Contele di Luna înţelege că şi-a ucis propriul frate.